Copiii de la patru școli din București care au studiat entuziaști pe durata întregului an școlar cursul “de-a arhitectura pentru orașul meu” sunt acum la Caietul de Sustenabilitate. Pentru a avea o experientă practică în acest capitol am organizat cu sprijinul Fundației Acvatot și Veolia Water Solutions & Technologies, o excursie de studii la Uzina de tratare și producție a apei potabile de la Roșu. Scopul nostru a fost să afle de unde vine apa la robinet, cum e astfel legat orașul de resursele naturale, cât efort e depus pentru a o face potabilă, cât de prețioasă devine astfel apa pe care o primim acasă, cum ajunge ea la casele noastre (căci infrastructura de utilități tinde să fie invizibilă pentru copii, pare un “dat”).
Veolia Water Solutions & Technology (în româneşte Veolia Apa) este o companie specializată în proiectarea și realizarea staţiilor de tratare și epurare. In Bucureşti, furnizarea apei potabile este realizată de către Apa Nova Bucureşti, companie Veolia Apa.
Apa folosită pentru producerea apei potabile distribuită în București este captată din râurile Argeș și Dambovița și tratată în trei uzine de tratare și producere a apei potabile: Uzina de tratare și producție a apei potabile de la Roșu, Uzina de tratare și producție a apei potabile de la Arcuda și Uzina de tratare și producție a apei potabile de la Crivina. Așteptările copiilor au fost mari, ne-au marturisit că așteaptă să vadă “un fel de moară de apă pe unde apa trece prin diferite săruri”, “cum ajunge apa în paharul de pe masă” sau “niște turnuri cu conducte în care apa trece prin procedeul de purificare”…
După o scurtă prezentare a gazdelor, sub un cireș înflorit din curte, dl. inginer Harbic, chiar cel care a proiectat modernizarea Uzinei, a desfașurat o planșa mare cu o reprezentare tridimensională a Uzinei. „Sim City!” a spus un băiat, căruia nu prea i-a venit să ne creadă pe cuvânt că sunt oameni care asta fac la serviciu… După o scurtă explicație privind traseul pe care îl vom urma, am plecat. Și am mers pe firul apei… De la apa captată din râul Argeș (tulbure, mâloasă, cu o „tur-bi-di-ta-te” de 135 de unități), am trecut prin stația de pompare, cu motoare uriașe care lucrau, fără ca zgomotul infernal să oprească pe vreunii din pus întrebări sau răspunsuri: “Dar apa, unde este acum? Se poate bea? Nu încă…”
Apoi urmează adăugarea de reactivi care să stimuleze coagularea și flocularea (nu știți ce înseamnă? întrebați-i pe cei mici…) pentru a favoriza decantarea. Decantarea se face în bazine imense. Șase la număr. Ne-am suit, cu emoții, pe unul dintre ele și am aflat ce e aceea o traiectorie balistică. Aici apa era deja mult mai limpede… Mergem apoi împreună cu apa la bazinele de filtrare. 30 de bucăți, pline cu nisip și pietriș. Suntem norocoși să vedem un filtru în timpul procesului de curațare și un altul demontat complet pentru reparații. Apa filtrată este foarte limpede, valoarea turbidității ajunge la 0,25, adică sub pragul legal de 1. “O putem bea acum? Nu încă…”
O etapă importantă este clorinarea, unde apa este amestecată cu clor pentru a fi dezinfectată. Și la urmă se „potrivește”: o apă prea corozivă primește un adaos bazic, una prea calcaroasă un adaos acid. Se dorește un ph neutru (indicaţie mnemotehnică interpretată de copii: “ca în reclamele la săpun!”).
La final, am vizitat dispeceratul care controlează și monitorizează tot ce se întamplă în uzina de tratare, dar și în stațiile de pompare din oraș. Și, locul care a obținut „wow”-ul din partea copiilor: laboratorul. Deci: la bucătărie stabilim dozele dupa rețetă. La uzina de apă dozele sunt date de analize. Multe. În fiecare zi, în fiecare oră. Iar acolo lucrează niște magicieni care au colorat, sub ochii noștri, apa mov în apă albastră. Și pe cea portocalie au făcut-o verde deschis…
Excursia s-a încheiat cu un pic-nic pe pajiștea din curtea Uzinei. Copiii au fost cuminti, curioși, politicoși cu gazdele. Știti ce a întrebat un băiat de 10 ani? Dacă “există apa cu turbiditate 0”. Și dincolo de răspunsul la aceasta întrebare (întrebare care i-a caștigat simpatia ghidului nostru și ocazia să arunce un ochi într-o camera mică și plină de
conducte și rezervoare pe care ceilalți nu au văzut-o!), copiii au aflat că apa nu vine din robinet. Că e nevoie de apă din râuri, de spațiu mult, de curent electric, de substanțe chimice, de instalații, de oameni calificaţi, de monitorizare non-stop pentru a avea apă potabilă la noi acasă.
Multumim gazdelor noastre (evident bucuroase de oaspeţi), ghidului nostru (d-l inginer Alexandru Harbic, cu un dar al povestitului care i-a vrăjit pe cei mici) şi nu în ultimul rând celor doi voluntari de-a arhitectura, Monica si Lucian!