Grifonel și Semințica
Au fost odată doi fraţi zmei, ciudăţei. Grifonel avea cap de leu, picioare de broască, trompă de elefant şi aripi de vultur. Îi plăcea să deseneze toată ziua animale. Seminţica era mai plăpândă, rotundă şi verde şi avea întotdeauna la ea o cutiuţă cu seminţe fiindcă pasiunea ei era grădinăritul. Mama lor le spunea tot felul de poveşti despre o Grădină Minunată în care se aflau plante vrăjite şi animale năzdrăvane. Într-o bună zi, cei doi fraţi s-au hotărât să caute această Grădină ca să vadă cu ochii lor minunăţiile de acolo. Numai că această Grădină se afla peste 9 mări şi 9 ţări, aşa că cei doi s-au pregătit serios de drum.
Ce ciudate animale şi plante au întâlnit în drumul lor! Din fiecare ţară, Seminţica colecţiona seminţe, Grifonel desena animale, iar după fiecare desen sau sămânţă, cei doi creşteau mai mari. În drumul lor, cei doi se împrietenesc cu diverse personaje care li se alătură în călătorie.
Prima ţară prin care au trecut era ţara firelor şi aici trăiau plimbăcioşii. Ei aveau tot timpul treabă, de dimineaţă până în cealaltă dimineaţă, chiar dacă noaptea mai puţin. Plimbăcioşii plecau mereu de undeva şi doreau să ajungă altundeva. După ce ajungeau, plecau altundeva sau se întorceau de unde au plecat. Dar asta ca să plece din nou. Din cauza asta țara lor era plină de fire. Aceste fire le arătau pe ce cale trebuie să meargă ca să ajungă acolo unde doreau. Unii plimbăcioşi aveau picioare, alţii aveau roţi. Ei aveau culori diferite şi nu întotdeauna semănau unii cu alţii – unii erau mai mari, alţii mai mici, unii mai lungi, alţii mai laţi. Dar tuturor le plăcea să întindă fire care să le arate calea pe care să meargă la diversele lor treburi. Dornici de ducă, bineînţeles că imediat câţiva dintre ei şi-au şi făcut bagajele şi au plecat cu cei doi mai departe.
În a doua ţară trăiau molicioşii. Lor le plăcea să stea liniştiţi, să se odihnească şi să doarmă. Molicioşii erau calmi şi le plăcea să stea mai mult în acelaşi loc în care să se poată cuibări. Ei respirau încet şi adânc, iar aerul curat era foarte important pentru ei. Molicioşilor le plăcea căldura potrivită şi le mai plăcea să fie la adăpost de vânt, ploaie şi ninsoare, ca să se poată odihni. Ţara molicioşilor era plină de locuri moi şi adăpostite, unde ei puteau să stea şi să viseze şi unde se auzea o muzică liniştitoare mereu. Molicioşii erau blânzi şi liniştiţi, cu culori palide şi diluate, iar uneori, când dormeau, făceau snor-snor.
Nu foarte departe se afla ţara cea strălucitoare a jucăucioşilor. Ei ţopăiau tot timpul, se alergau, glumeau şi se hârjoneau, uneori ţipau veseli. Jucăucioşilor le plăcea să stea împreună tot timpul, să inventeze jocuri noi, să danseze şi să cânte. Ţara lor era plină de locuri colorate, dar libere. Erau locuri unde jucăucioşii puteau să construiască cele necesare pentru joaca lor. Jucăucioşii aveau forme diferite şi vârste diferite, unii erau copii, dar erau şi adulţi, ba chiar unii erau bătrâiori, dar la fel de veseli. Râsetele lor se răspândeau prin locurile colorate ale ţării şi se auzeau până departe.
În drumul lor au trecut şi prin ţara cu mecanisme unde trăiau hărnicioşii. Hărnicioşilor le plăcea să facă tot timpul ceva ca să creeze, astfel încât activitatea lor să ducă la un rezultat. Ce bucuroşi erau când lucrau! Hărnicioşii lucrau tot timpul, tot timpul. Se ajutau unii pe altii, îşi dădeau unii altora unelte, iar alţii făceau unelte ca să poată ajuta… Existau multe obiecte în ţara lor, toate foarte, foarte utile. Nici un obiect nu stătea degeaba, toate erau folosite, pentru că hărnicioşii nu se opreau din lucrat niciodată. Țara cu mecanisme era destul de gălăgioasă, se auzeau huruieli, fâşâieli, ţăcăneli şi brrrum-brrrrumeli.
A urmat ţara învăţăcioşilor, unde toţi locuitorii erau interesaţi de ştiinţe şi arte şi învăţau unii de la alţii tot felul de lucruri interesante: de la cum să vorbești/ ciripeşti cu păsările până la cum se construieşte un oraş.
Ţările plăntăcioşilor şi animălicioşilor le-au plăcut cel mai mult lui Grifonel şi Seminţicăi. Aici se simţeau ca acasă. Grifonel era înconjurat de animale de toate felurile, şi domestice, dar şi sălbatice, fiindcă animalicioşii iubeau animalele care alergau prin pădurile lor fructifere. (forest garden*) De asemenea, plăntăcioşii erau cei mai grozavi grădinari din lume, aveau culturi permanente (permacultura*), aşa că mulţi dintre ei s-au alăturat celor doi fraţi zmei ca să vadă şi ei legendara Grădină Minunată.
Iată că trecură şi prin ţara apelor, unde apăcioşii iubeau apa şi învăţaseră să se folosească cu măiestrie de ea, să se joace cu ea într-un milion de feluri. Foloseau forţa valurilor mării pentru producerea energiei electrice, iar hrana se găsea din abundenţă în adâncuri. Aflând şi câţiva dintre apăcioşi că în Grădina Minunată se aflau lacuri şi cascade, s-au alaturat şi ei grupului vesel către acest loc.
Ultima ţară înainte de destinaţie era ţara cititorilor în stele. Ei erau făuritori de calendare, dar şi pictori, muzicieni, sculptori şi… poeţi. Poveştile despre Grădina Minunată i-au atras şi pe ei, astfel încât au pornit şi dintre ei câţiva împreună cu cei doi fraţi zmei.
Grifonel şi Seminţica ajunseseră să vadă atâtea lucruri, să strângă tot soiul de minunăţii de seminţe şi să deseneze aproape toate animalele Pământului, când, într-o bună zi, se arătă în faţa lor o privelişte minunată: la poalele munţilor, o poiană unde curgeau pârâiaşe cu apă rece şi limpede, cu păstrăvi jucăuşi. Grifonel i-a spus Seminţicăi: „Uite ce frumos e aici! Hai să ne odihnim la umbra munţilor că-i aşa de răcoare si plăcut!” Şi cum s-au aşezat, au şi adormit, fiindcă ajunseseră în sfârşit în Grădina Minunată. Şi au dormit un somn de zmei, mult, mult timp, şi mai dorm şi acum, cele două dealuri sunt chiar ei, cu trompa lui Grifonel transformată în stană de piatră. Iar seminţele Seminţicăi au încolţit şi au creat cea mai frumoasă grădină din lume unde animalele desenate de Grifonel au prins viaţă şi alergau de colo colo prin ea.
Oamenii au numit locul acela Grădina Zmeilor şi l-au îndrăgit aşa de mult încât s-au hotărât să-şi construiască o aşezare în preajmă, în care să trăiască împreună şi plimbăreţii şi harnicii, precum şi jucăuşii, comozii, studioşii, grădinarii, fermierii, hidrologii, astrologii.
În timp, oamenii au făcut şi greşeli, nesocotind natura, de exemplu tăind pădurile fără măsură. Dar, din fericire, în ultima vreme, erau din ce în ce mai mulţi oameni care iubeau natura şi ştiau să trăiască în bunăstare în acest colţ de rai, combinând legendele şi ştiinţa bătrânilor cu noile tehnologii.
Aşadar, copii, haideţi să facem şi noi un sat în Grădina Zmeilor!