14. Firmitas. I – Rezistența clădirilor
Arhitectura unei clădiri nu poate fi înțeleasă pe deplin dacă nu înțelegi logica structurii sale și a materialelor din care e făcută.
Obiective
-
identificăm diverse elemente ale clădirii după rolul lor în structura acesteia
-
înțelegem conceptul de rezistență a clădirii
Materiale necesare
- În clasă: videoproiector, computer/laptop, acces la internet, tablă, hârtie.
- Online: laptop/tabletă pentru vizionare video, notițe pe whiteboard/ chat/ hârtie.
Scenariu activitate
Introducere în subiect → 15 min.
Se poate desfășura în clasa lor sau într-alt spațiu al școlii unde se pot observa cât mai multe elemente diferite ale structurii clădirii ( de ex. în sala de festivități, holuri, sala de sport).
Explorarea se va face în 2 echipe, fiecare echipă va avea de identificat și fotografiat un tip de element al clădirii astfel:
Echipa 1: elemente ale construcției care dacă ar fi eliminate clădirea s-ar prăbuși sau deteriora;
Echipa 2: elemente ale construcției care dacă ar fi eliminate clădirea nu s-ar prăbuși sau deteriora.
Discuție liberă → 15 min.
Prezentați și explicați colegilor cum ați identificat respectivele elemente ale clădirii, după ce v-ați ghidat, cum argumentați alegerea lor.
Prezentare imagini și explicații → 15 min.
vezi Resurse
Arhitectura unei clădiri nu poate fi înțeleasă pe deplin dacă nu înțelegi logica structurii sale și a materialelor din care e făcută. Pentru aceasta imaginează-ți clădirea ca un mecanism, adică o mulțime de componente individuale interconectate, a căror rol este de a transfera încărcările tuturor forțelor care acționează asupra clădirii în fundațiile acesteia.
Principala forță care acționează asupra unei clădiri este gravitația. De aceea arhitectura este spectaculoasă când încearcă să “păcălească” gravitația. La aceasta se adaugă, după caz: vântul, mișcările seismice, vibrațiile determinate de activitățile oamenilor și diverselor echipamente, încărcările cu oameni și obiecte din clădire, defecte ale structurii de rezistență ce pot apărea din greșeli de construcție/ proiectare/ utilizare improprie etc.
Pentru a analiza rezistența structurii unei clădiri, și implicit a distribuției încărcărilor forțelor, se aplică principile echilibrului static, al treilea principiu al mecanicii, enunțat de Newton- Principiul acțiunii și reacțiunii:
“Când un corp acționează asupra altui corp cu o forță (numită forță de acțiune), cel de-al doilea corp acționează și el asupra primului cu o forță (numită forță de reacțiune) de aceeași mărime și de aceeași direcție, dar de sens contrar.”
Cu alte cuvinte, ca o clădire să fie stabilă, orice forță care acționează asupra ei trebuie să fie contracarată cu o forță egală și opusă.
Rolul fiecărui component în ansamblul rezistenței clădirii este diferit, unele formează sistemul structural al clădirii – scheletul ei, care dacă ar fi eliminate clădirea s-ar deteriora/prăbuși, se numesc portante, iar altele, care dacă ar fi eliminate clădirea nu s-ar deteriora/prăbuși, se numesc neportante. Acestea îndeplinesc diverse funcțiuni necesare bunei utilizării a clădirii: de închidere spre exterior, compartimentare interioară, decorație și finisaje, etc. Atenție, și elementele portante pot avea aceste funcțiuni. De reținut că rezistența întregii clădirii se analizează și se calculează pe ansamblul clădirii. Structurile pe care le alcătuiesc aceste componente pot fi de la igloo-uri la zgârie nori, de la coji de beton la mari poduri metalice, dar toate trebuie să fie stabile și sigure pentru ocupanții lor.
Componentele unei clădiri trebuie să fie proiectate atât pentru a rezista încărcărilor la care sunt supuse fără a se prăbuși, cât și să își poată îndeplini scopul dorit fără să se clatine, să se miște sau să vibreze într-o asemenea măsură încât să îi perturbe pe ocupanții clădirii sau să provoace deteriorări altor elemente ale clădirii, instalațiilor sau finisajelor sau chiar a vecinătăților.
Pentru a determina dacă un element structural este capabil să reziste încărcărilor forțelor la care este supus, doi factori majori se iau în considerare: dimensiunea sa și proprietățile materialului din care este făcut.
Arhitectul stabilește tipul de sistem structural care se va utiliza în construcția sa, iar inginerul de structuri se ocupă de proiectarea acestuia și răspunde de rezistența sa. Pe parcursul proiectării, structura propusă inițial de arhitect este ajustată după calculele de rezistență. Pentru structuri noi, sau cu elemente inovative, echipa de ingineri de structuri și arhitecți face testări pe machete și pe prototipuri de elemente constructive 1:1.
Cele mai reușite exemple de arhitectură au forma arhitectonică derivată din logica lor structurală, iar ornamentele sunt adecvate materialului de construcție folosit.
Prezentare imagini și explicații → 20 min. - suplimentară
Există mai multe tipuri structurale, conform clasificării lui Heino Engel (Structure Systems) (vezi Resurse), acestea pot fi:
- formă activă, tipul structural care se bazează pe o serie de componente flexibile, non-rigide, pe care dacă le punem împreună obținem o formă stabilă sub încărcarea forțelor. Cel mai sugestiv exemplu este un lanț sau un pod pe funii. Arcele de zidărie sunt și ele forme active, fiind de fapt lanțuri inversate. Tot forme active sunt structurile ce se pot obține cu pânze tensionate, pe principiul cortului sau structurile penumatice.
2. vector activ, tipul structural care transferă încărcările forțelor printr-o serie de componente rigide și interconectate, care sunt mici în comparație cu dimensiunile structurii întregi și, prin urmare, nu sunt capabile să dezvolte forțe semnificative de îndoire sau forfecare.Modul de dispunere al acestor componente este în triunghi sau tetraedru triunghiular, forme nedeformabile. Cel mai simple exemple sunt o grinzile bidimensionale, iar cele mai complexe sunt structurile tridimensionale și domurile semisferice/sferice. - secțiune activă, tipul de structural cel mai versatil, determină cea mai comună formă de structură, secțiunile structurilor active se bazează pe proprietățile secționale ale componentelor rigide individuale, cum ar fi grinzile și stâlpii, pentru a prelua forțele, astfel că toate clădirile cu acest tip de structură au grinzi, plăci și stâlpi.
- suprafață activă, tipul structural care include cupolele de beton sau zidărie, clădiri celulare și cochilii de beton și caracterizate de suprafețele lor rigide care sunt capabile să dezvolte tensiuni axiale (compresie și tensiune) și de forfecare, astfel încât orice forță este redirecționată prin forma structurilor și, prin urmare, forma este intrinsec legată de performanța structurală.
- înălțime activă, tip structural pentru clădirile înalte, care au un raport mic între suprafața și înălțimea lor. În acest sistem structural rezistența clădirii este asigurată atât structurile ei interioare cât și cele exterioare. Structurile interioare sunt formate din tuburi rigide sau/și diafragme de beton armat, aflate la interiorul clădirii, adesea în centrul ei de greutate, iar structurile exterioare folosesc închiderile perimetrale ale clădirii pentru a forma un tub rigid care să ofere stabilitate.
