PAUZA MARE – FAZA 1
Liceul de Artă „Hans Mattis-Teutsch”, Brașov
Adresă: Bulevardul Valea Cetății 8, Brașov
Dată: an școlar 2017 – 2018
Vârstă: 13 – 14 ani (clasa a VII-a)
Clădire: tip 1960-1990
Funcțiune: loc de socializare
Buget: mediu 7.000 lei
Grad de dificultate intervenție: mediu
Perioada de realizare intervenție:
CONTEXT
Liceul de artă „Hans Mattis-Teutsch” din Braşov este localizat într-o clădire construită în perioada 1980-1985, proiect tip de şcoală pentru învăţământul de masă şi adaptată nevoilor învăţământului vocaţional în perioada 2001-2003. Şcoala beneficiază de o curte generoasă şi o poziţionare la poalele muntelui Tâmpa. În liceu învaţă clasele a V-a – a VIII-a specialitatea plastică şi două secţii de liceu, plastică şi arhitectură. Toţi cei aproximativ 400 de elevi ai liceului de artă împart spaţiul din curtea şcolii.
MOTIVAŢII
În perioada de analiză a şcolii din punct de vedere funcţional, cel mai des copiii au semnalat nevoia lor de a avea un spaţiu amenajat pentru petrecerea timpului în pauze, în special pauza mare în care aceştia iau masa, cât şi timpul petrecut după ore, înainte de plecarea acasă. Astfel s-a conturat ideea de amenajare a platoului betonat, din zona de acces a intrării elevilor, cu un ansamblu de mobilier pe care să poată să se aşeze şi să petreacă timpul dintre ore. Curtea este structurată terasat, cu două platouri inferioare betonate şi alte două platouri superioare parţial înierbate.
DESCRIERE PROIECT REALIZAT
În urma propunerilor elevilor, aceştia, împreună cu părinţii, doamna dirigintă şi arhitecţii voluntari, au realizat un ansamblu tip gradenă din europaleţi, 4 ansambluri de bănci din europaleţi, cât şi tabureţi realizaţi din cauciucuri şi sfoară.
Elevii au participat la toate etapele execuţiei, începând cu curăţarea spaţiului pe care l-au ales pentru amplasarea obiectelor, curăţarea zonei verzi din exteriorul acesteia şi plantarea unor tufe de lavandă în imediata apropiere a acestuia.
După curăţarea zonei, am trecut la impermeabilizarea şi curăţarea europaleţilor şi construirea efectivă a ansamblurilor, în conformitate cu schiţele realizate împreună cu elevii. Toţi părinţii implicaţi ne-au fost de un real ajutor atât la asamblare, cât şi la explicaţiile tehnice pe care le-au dat copiilor în ceea ce priveşte mânuirea sculelor specifice domeniului construcţiilor.
Odată asamblate piesele de mobilier, toată lumea a trecut la etapa cea mai aşteptată: pictarea!
Imediat ce curtea şcolii a fost amenajată cu mobilierul conceput de către elevi, în toate pauzele locurile de pe aceste piese sunt cele mai căutate, încurajând petrecerea timpului dintre ore în aer liber, în detrimentul holurilor şcolii.
TESTIMONIALE
„Întregul proiect <<De-a arhitectura>> a oferit copiilor și profesorilor încă o oportunitate de a trata interdisciplinar conținuturile, punând în valoare ideile, realizând o legătură, de cele mai multe ori, emoțională în toate activitățile derulate. Parcursul acestuia a fost bine condus din punct de vedere tehnic, printr-un algoritm firesc pornind de la viziunea oferită de grupele de elevi și până la realizarea practică, iar, încet, încet, ideile s-au concretizat într-o manieră agreabilă, acceptabilă pentru majoritatea și pliabilă pe nevoile identificate la începutul proiectului.
Implicarea părinților a fost de succes, majoritatea participând cu entuziasm și cu o motivație puternică de a pune în practică ideile copiilor. A existat sprijin și implicare din partea unității școlare și a existat un beneficiu evident în finalul acestuia, dezvoltându-se relații de colaborare, de sprijin, identificându-se unele aspecte de îmbunătățit…de ce nu(?), toate acestea cu o valorizare maximă a potențialului existent.
Suntem foarte bucuroși că am participat la acest proiect inovator în școala noastră și rezultatele au fost dovada unei implicări active și benefice!”
Prof. Dumencu Mariana, LICEUL DE ARTĂ Hans Mattis-Teutsch Brașov
Elevii clasei a VII-a, de la Liceul de Artă „Hans Mattis-Teutsch”, Brașov:
„Proiectul a însemnat experiența care m-a ajutat <<să văd>> lumea arhitecturii și, lucrând în grupe, am învățat să mă folosesc de aproape orice material, punându-mi ideile în practică. A fost o experiență interesantă care m-a adus și mai aproape de colegii mei”.
(Marina Calotă)
„Proiectul <<De-a arhitectura>> a avut activități în care am lucrat în echipă, necesitând răbdare și precizie. Am lucrat mult și am avut rezultate pe măsură. Ne-a ajutat mult pe cei care dorim să studiem arhitectura”.
(Iulia Pleș)
„Pentru mine activitățile din <<De-a arhitectura>> sunt o experiență de neuitat!”
(Sebastian Ivan)
„Acest proiect a fost o șansă în plus de a-mi dezvolta abilitățile și cunoștiințele”
( Alexandra Tothpal)
„Prin acest proiect am înțeles spre ce mă voi orienta ca profesie și am învățat că în echipă, consultându-ne, putem lua decizia cea mai bună”.
(Sara Benedek)
„Experiența căpătată prin proiect m-a determinat să îmi dau seama ce îmi doresc să profesez”.
(Beatrice Pezzini)
„A fost interesant, distractiv și ne-am mobilizat atunci când a fost nevoie!”
(Ioana Ileș)
„Pe tot parcursul proiectului <<De-a arhitectura>> am învățat să realizez machete, să mă gândesc la moduri de concepere a locurilor de relaxare din curtea liceului pentru ca toți colegii să se simtă bine. Toate activitățile m-au ajutat să înțeleg că este important să ținem seama de toate ideile colegilor, căci numai așa produsul finit este reușit. De asemenea, fiecare lucru, cât de neînsemnat, este precum o piesă de puzzle și în spatele acestuia se regăsește mult efort. A fost foarte mult de muncă, dar toate acestea m-au făcut să mă gândesc foarte serios la viitor!”
(Bianca Movilă)
„Un experiment reușit!
Așa văd eu proiectul <<De-a arhitectura în școala mea>> derulat la Brașov, în anul școlar 2018-2019. Din perspectiva de coordonator local, în ultimii 6 ani, am avut de multe ori plăcerea să văd pe fețele celor mici, fericirea pe care interacțiunea cu activitățile <<De-a arhitectura>> o induce. De această dată, am avut emoții, neștiind dacă niște elevi de clasa a VII-a vor face față provocării de a construi ceva la scară reală, ceva fizic, pentru ei și pentru colegii lor.
Da, am avut noroc de o echipă care a funcționat foarte bine, am primit sprijin atât din partea școlii, cât și din partea părinților și astfel elevii au fost antrenați într-o muncă plăcută, care le-a adus rezultate și multă satisfacție. Mă bucur să știu că a trecut deja aproape un an de când am construit ansamblul din paleți și cauciucuri din curtea școlii, și în continuare aud, cu bucurie, vești despre mândria celor care au contribuit la el.
Și da, este folosit la maxim! Nu a fost dată, când să merg la Liceul de Arte Liceul de Artă Hans Mattis-Teutsch și să nu văd un grup de elevi stând acolo… utilizatori reali ai spațiului creat de elevi pentru elevi, în curtea școlii.”
arh. Deea Ursachi – coordonator local Brașov-Covasna-Harghita
CREDITE:
Profesor: Mariana Dumencu
Elevi: (clasa a VII-a plastică) Ana-Maria Ardelean, Ana-Maria Bendas, Sara Benedek, Francesca Bundea, Marina Calotă, Diana Comșa, Alexandra Damian, Ioana Holban, Paul Hudisteanu, Ioana Ileș, Alexandru Ivan, Alexandru Machidon, Anamaria Matei, Sorina Mocanu, Bianca Movilă, Mihail Nicolae, Ioana Peter, Beatrice Pezzini, Iulia Pleș, Diandra Raiu, Remus Roșca, Ștefania Safta, Alexandra Tothpal.
Arhitect îndrumător și coordonator proiect: Ioana Aldea
Finanțator: Braşov Heroes 2017, eveniment al Fundaţiei Comunitare Braşov
Partener: Ordinul Arhitecților din România
Program educațional al Asociației De-a Arhitectura: arh. Mina Sava (coordonator program), arh. urb. Vera Marin, arh. Corina Croitoru
Execuție: elevii, părinţii şi personal specializat din partea colectivului de părinţi – 3 persoane
Mulțumiri: colectivului de părinţi, arhitectei voluntare Deea Ursachi, Fundaţiei Comunitare Braşov pentru finanţarea oferită prin evenimentul Braşov Heroes 2017, firmei SC MIKIM s.r.l. pentru sponsorizarea cu europaleţi.